| poezii v3 | Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|  |  |  |  |  | ||
|   |                     | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|  |  | |||||
|  | ||||||
| 
		  agonia  
 
■ să fii bine, copilul meu   
 Romanian Spell-Checker  Contact | 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2025-10-29 | | 
La-nalta Zoo-Curte din pădure, Prezenţi din zori de zi la judecată, Pe Codul silvic au fost puşi să jure Un lup nervos şi-o vulpe-mpricinată. Judecătorul leu căscând agale Privi spre lup, c-o mină liniştită: -Spuneţi-ne ce acţiuni penale A fost în stare vulpea să comită. - Ieri, onorate leu, vreo două ore Am urmărit un iepure, tenace, Căci am un ADN de carnivore, Şi când să-l prind cu laba mea dibace Pe urecheatul stors de energie, Cumătra vulpe, ca o profitoare, L-a capturat, spunând, cu viclenie, Că-i o nevinovată vânătoare Şi-o să consume norocoasa pradă Ca pe-o friptură bine asortată. - Acum, dispuse leul, dând din coadă. Să ascultăm şi vulpea acuzată. - Tot ce-a zis lupul e o calomnie, Fiindcă iepuraşul prins, din goană, E-n plasă, fezandat, nu-n farfurie, Şi-n plus, eu sunt de patru ani vegană. Rămase leul mut, în pronunţare, Decis să fac-o judecată dreaptă, Şi dup-un timp le spuse cu glas tare O hotărâre scurtă şi-nţeleaptă: - Constat că lupu-ar vrea să ia friptura, Deşi nu-i clar de ce i-ar aparţine, Iar vulpea-ar trebui să-şi ţină gura Şi să mănânce numai vitamine. Niciunul nicio-ndreptăţire n-are Să merite să capete trofeul Şi-n loc de cheltuieli judiciare Pe iepure o să-l primească leul. MORALA: când te uiţi pe-a lumii scenă, Iar doi se luptă dur, cu tot elanul, Precum gladiatorii în arenă, Căştigătorul îl dictează banul. 
 | ||||||||
|  |  |  |  |  |  |  | |||
|  | |||||||||
|  | Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. |  | |||||||
|  | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate